Gramatica noastra cea inexistenta
Nu sunt cel mai destept sau mai citit om, dar macar stiu sa scriu corect. Pot sa inteleg sarcasmul sau ce dorea sa spuna un autor intr-un text, dar poate acestea sunt lucruri secundare. Important este ca stiu sa scriu. Acum, ma intreb: cum de unii oameni nu stiu?
Imi vine sa strang de gat pe cel care posteaza pe Facebook statusuri precum „A-ti vazut vre-o umbrela acolo?” De unde si pana unde? „A-ti” il folosesti destul de rar („A-ti face singur o reputatie proasta prin greselile gramaticale”), insa lucrul care ma frapeaza cu adevarat este noua folosire a cuvintelor „vre-o” si „vre-un”. Ma doare mana cand trebuie sa scriu aceste „cuvinte”, insa trebuie sa stiti exact la ce ma refer. „O”-ul si „un”-ul din acele cuvinte nu au nicio functie gramatica. Nu inseamna nimic. „Vre-o, pe ea sa o umbrela?” In ce lume are asta sens? „Las-o in pace – pe ea sa o lasi in pace”. Incearca acest exercitiu de cate ori iti vine sa pui o cratima in plus.
Destul de amuzant mi se pare cum oamenii reusesc sa spuna cratima in cuvintele care nu necesita acest semn grafic, insa le uita complet cand vine vorba de un cuvant care chiar ar avea nevoie. „Nam adus nimic cu mine l-a concurs”. Sincer, este tragicomic.
De cate ori nu esti sigur cum se scrie, poti sa verifici pe internet. Poate nu iti dai seama de efectul pe care aceste greseli il au asupra oamenilor care stiu sa scrie corect. Daca as vedea acele greseli in CV-ul de angajare al cuiva, oricat de bine s-ar pricepe la job-ul respectiv, nu i l-as oferi. Un om care nu se ingrijeste de scrisul lui nu este un om pe care l-as vrea in firma mea.
Asta nu e doar opinia mea. Nu cred ca este vreun sef in lumea asta care sa accepte astfel de greseli.
