De ce sughitam?
Sughitul reprezinta o serie de convulsii stupide ale respiratiei la nivelul diafragmei care te deranjeaza o perioada, apoi dispar inexplicabil. Probabil ca ai crescut crezand ca acesta este modul corpului de a scapa de niste aer inghitit, dar nu pare sa fie vorba de asta (copiii sughita chiar si in pantec). De fapt, oamenii de stiinta nu sunt exact siguri ce scop are sughitul sau daca are unul, in primul rand.
Daca iti vezi corpul ca pe un templu pentru panteonul functiilor tale corporale, sughitul ar fi zeul dezlantuit care te sicaneaza si rade de tine.
Adevarul surprinzator:
Poate ca sughitul este nefolositor pentru tine acum, dar unii oameni de stiinta cred ca a jucat un rol important in ceea ce te-a adus pe tine aici si acum in primul rand.
Teoria este ca sughitul este o ramasita a unui stagiu antic al evolutiei. Mai exact, momentul in care stra-stra-stra-stra-stramosii nostri de sub apa s-au uitat la mediul lor de viata acvatic plin de bestii si si-au indreptat atentia catre un mediu relativ fara chestii horror. Primul obstacol de care au trebuit sa treaca a fost problema respiratiei. Dupa cateva incercari, au realizat ca, evident, nu pot doar sa sara pe mal si sa faca „ta-da!” Asa ca s-au adaptat in pasini mici. Pe masura ce evolutia a inceput sa se joace cu conceptul de „plamani”, aceste creaturi nu erau pregatite sa-si ia un angajament permanent fata de respiratul aerului, asa ca si-au pastrat branhiile, devenind amfibieni.
In cele din urma, branhiile au disparut – dar o mica ramasita a sistemului care opera a ramas in noi si pana azi, si, din cand in cand face „Oh, nu pot sa respir!” si cere aer pentru o perioada inainte sa-si aminteasca faptul ca, tehnic vorbind, nu exista.
Voi ce parere aveti despre aceasta teorie?
