Cele mai bune exercitii fizice pentru o inima sanatoasa
Inima devine mai sanatoasa si mai puternica daca faci miscare zi de zi si adopti un stil de viata activ. Pe de o parte iti vine greu sa incepi in cazul in care te-ai obisnuit cu un stil de viata mai sedentar, insa nu e niciodata tarziu sa iti fortifici corpul prin miscare.
Optiunile sunt diverse: poti alege sa te inscrii la o sala de fitness sau forta, ori poti sa incepi sa faci exercitii fizice acasa. Sunt suficiente chiar si antrenamente scurte, de cate 30 de minute pe zi, pentru a incepe sa te obisnuiesti cu rutina miscarii. Odata ce te-ai hotarat si ai inceput antrenamentele, cu siguranta te vei simti mai bine si vei incepe sa vezi si rezultatele. Cei ce aleg un stil de viata sedentar sunt predispusi mult mai mult la afectiuni cardiace – astfel orice tip de miscare ai alege sa faci, inima va avea de castigat.
Antrenamentele zilnice te vor ajuta sa iti mentii tensiunea arteriala sub control, sa arzi caloriile in surplus, sa diminuezi nivelul colesterolului negativ si sa il cresti pe cel pozitiv.
Primul pas pentru alegerea de exercitii fizice care sa iti imbunatateasca sanatatea cardiaca este luarea in considerare a starii generale de sanatate. O persoana avizata in acest sens trebuie sa iti dea verdictul. Urmatorul pas este sa alegi acel tip de miscare care ti se potriveste si pe care o poti face cu placere. Spre exemplu, trebuie sa tii cont daca preferi sa fii indrumat si motivat de un instructor sau daca iti este mai simplu sa te antrenezi de unul singur.
Un alt pas important este sa iti stabilesti si obiective realiste. Daca iti doresti scaderea in greutate, nu trebuie sa te astepti sa slabesti cateva kilograme intr-o singura saptamana. Incepe cu pasi mici, treptat, iar rezultatele vor incepe sa se faca simtite.
Pentru o inima sanatoasa, cele mai indicate sunt antrenamentele de aerobic. Cunoscute si sub denumirea de exercitii cardio, acestea incurajeaza o crestere a ritmului cardiac, intrucat miscarile sunt facute intr-un ritm alert. Alege ceea ce ti se potriveste, indiferent ca este jogging, ciclism, inot sau exercitii sub indrumarea unui instructor, la sala. De asemenea tine cont si de alimentatie si de odihna si vei vedea ca obiectivele ce ti le-ai propus nu sunt atat de greu de indeplinit.